Cetatea Dacica - Covasna - prezentare si imagini

Ruinele Cetatii dacice, numite Cetatea zanelor, care se afla pe unul din dealurile ce marginesc valea cu acelasi nume, in extremitatea de est a statiunii, pe un promontoriu de stanca numit de localnici Muntele Cetatii, atesta prezenta dacilor si a romanilor pe teritoriul actual al localitatii Covasna.

Cercetările efectuate aici au scos la iveală numeroase fragmente de ceramică si monezi datând din perioada dacică şi romană. Cercetătorii cred însă că cetatea a fost construită şi locuită cu mult inainte de aceea perioadă.

Drumul până la cetate durează aproximativ 2 ore pe nişte drumuri forestiere nemarcate insă sunt şi porţiuni destul de abrupte, nefiind recomandat celor cu condiţia fizică neadecvată.

Cetatea, situată pe un munte înalt de 930 m, a fost construită atât pentru a fi un centru al comunităţilor dacice din această zonă, cât şi pentru control al intrărilor şi ieşirilor în / dinspre sud – estul Transilvaniei spre sudul Moldovei şi estul Munteniei. Pentru aparare era disponibil un efectiv de aproximativ 200 militari, numarul acestora fiind completat de civilii care aduceau diverse servicii capeteniei care locuia in cetate precum si ostasilor ce o aparau.

Pe terasa de la baza locuiau civilii, pe cea de-a doua isi aveau domiciliul militarii, iar in virful dealului era resedinta capeteniei. Cercetatorii cred ca, dupa modul in care au fost ridicate fortificatiile precum si dupa marimea complexului, era vorba despre o capetenie cu rang inalt.

Lucrările de amenajare au fost impresionante, ele incluzând atât obţinerea unei suprafeţe terasate de aproape 10.000 m2, cât şi ridicarea unor fortificaţii de apărare sau de susţinere a teraselor, de cca. 700 m lungime.

Amenajările au cuprins atât tăierea promontoriului, pe care s-a aflat acropola, cât şi amenajarea a 3 – 4 terase, pe laturile de nord, vest şi sud; partea dinspre est este foarte abruptă. Diferenţele de nivel, faţă de acropolă, cât şi dintre terase, sunt de 7 – 8 m.

Acropola, ce includea o suprafaţă de circa 700 m2, a avut o fortificaţie circulară chiar pe baza platoului şi un zid de susţinere la baza acestuia. Acestea impresionează atât prin dimensiuni, cât şi prin modul complicat de construire.

Terasa I– a, cu o suprafaţă de circa 3.000 m2, era mărginită de un zid, lat de 2,20 – 2,50 m, format din doi paramenţi şi emplecton. Pentru paramenţi s-au selectat pietrele mai mari şi cu unele laturi plate, iar ca liant s-a folosit lutul; deocamdată nu s-a observat întrebuinţarea lemnului în structura zidului. În unele zone, paramentul exterior se păstrează pe o înălţime de 1,20 – 1,50 m, format din 10 – 12 asize.

Terasa a II – a, include o suprafaţă de peste 3.700 m2. Fortificaţia ei este de aproape 250 m; vestigiile acesteia sunt impresionante, şi ele se evidenţiază pe aproape toată lungimea terasei. Rămâne de văzut dacă este vorba de un zid sau de un val întărit cu piatră.

Terasa a III – a, situată doar pe laturile de vest şi nord ale muntelui, este mai mică, fortificaţia, lungă de cca. 150 m, incluzând o suprafaţă de circa 150 m2.

Nu este exclus ca, până la baza muntelui, dacii să fi amenajat şi alte terase, aşa cum par a sugera observaţiile preliminare.

Dezastrul ecologic din noiembrie 1995 a dus la prăbuşirea, aproape totală, a arborilor, aceştia antrenând între rădăcinile lor părţi din ziduri şi complexe, ca şi inventarul din stratul arheologic.

Cercetările arheologice la acest monument se impun, atât datorită caracterului lor de salvare, cât şi pentru o mai bună cunoaştere a civilizaţiei geto – dacilor din sud – estul Transilvaniei. Deasemenea, o eventuală conservare – restaurare a fortificaţiilor şi a complexelor, va constitui un punct de mare atracţie turistică.

Sursa informatiei prezentate