Canal du Midi, Franta

Canal du Midi - prezentare si imagini

Canal du Midi traversează sudul Franței între Toulouse și laguna Étang de Thau, aflată în apropierea litoralului mediteraneean. Ideea unei legături navigabile între Atlantic și Mediterană exista de mai mult timp, deoarece ruta maritimă în jurul Peninsulei Iberice era lungă și expusă conflictelor. În secolul al XVII-lea, Pierre-Paul Riquet a propus un traseu care lega Toulouse de coastă, unde navigația putea continua spre portul Sète. Ludovic al XIV-lea a aprobat proiectul în 1666, iar lucrările au început în anul următor.

Principala dificultate tehnică era alimentarea constantă cu apă a sectorului înalt al canalului. Riquet a folosit izvoarele și cursurile din Munții Negri, dirijând apa prin canale de alimentare către rezervorul Saint-Ferréol și apoi spre pragul de la Naurouze. De aici, apa curgea gravitațional în două direcții, către Toulouse și către bazinul mediteraneean. Sistemul includea baraje, rigole, deversoare și bazine de reglare, iar funcționarea sa depindea de controlul atent al nivelului apei.

Canalul principal are aproximativ 240 de kilometri, însă situl inclus de UNESCO cuprinde o rețea navigabilă de aproape 360 de kilometri. De-a lungul traseului se află ecluze simple și multiple, poduri, apeducte, tuneluri, deversoare și alte construcții hidrotehnice. Ecluzele permit ambarcațiunilor să treacă între sectoare aflate la cote diferite. Unele camere au pereți curbați, formă adoptată pentru a rezista mai bine presiunii laterale și pentru a reduce efectele produse de variațiile nivelului apei.

Printre componentele cunoscute se numără ecluzele succesive de la Fonseranes, tunelul Malpas, podul-canal peste râul Orb și bazinul de la Castelnaudary. Tunelul Malpas a permis traversarea unei coline fără ocolirea acesteia, iar podurile-canal au condus apa canalului peste râuri și terenuri joase. După deschiderea oficială din 1681, lucrările de consolidare au continuat. Inginerul militar Vauban a propus modificări ale sistemului de alimentare, ale digurilor și ale unor traversări expuse inundațiilor.

Calea navigabilă a transportat cereale, vin, textile, sare și alte mărfuri între localitățile din Languedoc. Bărcile de pasageri au circulat și ele pe traseu, iar porturile interioare au stimulat activitatea comercială. Importanța economică a canalului a scăzut în secolul al XIX-lea, după dezvoltarea căilor ferate. Navigația comercială a continuat la scară redusă, iar funcția turistică și culturală a devenit mai vizibilă în secolul al XX-lea. Aliniamentele de arbori plantate pe maluri au contribuit la stabilizarea terenului și la definirea aspectului actual.

UNESCO a înscris Canal du Midi în patrimoniul mondial în 1996, considerându-l o realizare majoră a ingineriei civile moderne timpurii. Proprietatea include canalul dintre Toulouse și Étang de Thau, precum și Canal de Jonction și Canal de la Robine. Cele aproximativ 328 de structuri documentează soluțiile folosite pentru navigație, alimentare cu apă și traversarea reliefului. Ecluzele, rezervoarele, tunelurile, podurile și porturile istorice permit urmărirea modului în care un proiect hidraulic din secolul al XVII-lea a modificat transportul și organizarea teritoriului din sudul Franței.

Sursa informatiei prezentate