Canionul râului Tara, Muntenegru

Canionul râului Tara - prezentare si imagini

Canionul râului Tara se întinde prin nordul Muntenegrului, de la cursul superior al râului până aproape de locul în care Tara se unește cu Piva și formează râul Drina, la granița cu Bosnia și Herțegovina. Lungimea canionului este indicată în sursele turistice la aproximativ 149 de kilometri, însă această valoare poate include mai multe sectoare ale văii, nu doar porțiunile foarte înguste, iar adâncimea maximă ajunge la aproximativ 1.300 de metri. UNESCO îl descrie drept cel mai adânc defileu din Europa și îl include printre elementele principale pentru care Parcul Național Durmitor a fost înscris în Patrimoniul Mondial în 1980.

Râul Tara ia naștere în zona muntoasă din estul Muntenegrului, prin unirea mai multor cursuri de apă, apoi înaintează spre nord-vest printre Munții Bjelasica, Sinjajevina, Durmitor și Ljubišnja. Apa a săpat în calcar un culoar adânc, cu pereți abrupți, peșteri, praguri, izvoare și terase naturale, iar în multe sectoare drumul rutier rămâne la mare distanță de albie. Din acest motiv, canionul nu poate fi parcurs integral cu mașina și nici nu există o singură intrare de unde să fie văzut în ansamblu.

Sectorul cel mai cunoscut se află în apropierea Podului Đurđevića Tara, între Žabljak și Pljevlja. Podul a fost construit între 1937 și 1940 pentru a lega drumurile din nordul Muntenegrului și are cinci arcade din beton, dintre care cea centrală traversează partea principală a văii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, una dintre arcade a fost aruncată în aer pentru a opri înaintarea trupelor italiene, fără ca întreaga structură să fie distrusă, iar podul a fost reparat după război. Astăzi, în apropiere funcționează restaurante, parcări, puncte pentru fotografii și mai multe instalații de tiroliană care trec deasupra canionului.

Un alt punct cunoscut este belvederea Ćurevac, aflată la nord de Žabljak, unde accesul presupune un drum local urmat de o scurtă plimbare pe teren stâncos. De aici se vede o porțiune adâncă a canionului, cu păduri întinse și râul aflat mult mai jos, însă marginea nu este protejată peste tot, iar apropierea de versant trebuie făcută cu atenție. Vizibilitatea se poate reduce repede atunci când apar ceață, nori joși sau ploaie.

Pădurile din canion includ fag, molid, brad și pin negru, iar rezervația Crna Poda păstrează arbori de pin negru cu vârste și dimensiuni mari. Unele exemplare depășesc 40–50 de metri, iar pădurea este una dintre zonele strict protejate ale parcului. Pe versanți și în văile laterale trăiesc urși bruni, lupi, capre negre, căprioare și numeroase specii de păsări, însă întâlnirile directe sunt rare în zonele frecventate de turiști.

Raftingul este activitatea cel mai des asociată cu Tara. Traseele scurte pornesc de obicei din zona Splavište, aproape de Podul Đurđevića Tara, și se termină după câteva ore, în timp ce coborârile mai lungi continuă spre Šćepan Polje, aproape de granița cu Bosnia și Herțegovina. Acestea pot dura una sau două zile și includ sectoare cu repezișuri, izvoare, cascade mici și porțiuni în care pereții canionului se apropie mult de apă.

Condițiile diferă mult între primăvară și vară. În mai și iunie, debitul este mai ridicat, iar viteza apei și dificultatea cresc, în timp ce în iulie, august și începutul toamnei râul este de regulă mai liniștit, deși nivelul poate varia după ploi. Participanții trebuie să poarte vestă de salvare și cască, iar alegerea unei firme autorizate este importantă, deoarece traseele lungi trec prin sectoare izolate, unde accesul rutier este limitat.

Canionul Tara este protejat din mai multe puncte de vedere. Parcul Național Durmitor a fost înființat în 1952, canionul a primit protecție națională în anii următori, iar bazinul râului Tara a fost inclus în programul UNESCO „Omul și Biosfera” în anii 1970. De-a lungul timpului au existat proiecte hidroenergetice care ar fi afectat cursul râului, însă UNESCO a cerut păstrarea integrității zonei, subliniind importanța canionului, a pădurilor și a proceselor geologice încă active.

Accesul depinde de punctul ales. Podul Đurđevića Tara și Ćurevac sunt ușor de combinat cu o vizită în Žabljak, în timp ce traseele de rafting spre Šćepan Polje presupun transport organizat și mai mult timp. Drumurile locale pot fi înguste, iar vremea montană se schimbă repede, astfel că distanțele scurte nu trebuie confundate cu deplasări rapide.

Sursa informatiei prezentate