Lacul Skadar, Muntenegru

Lacul Skadar - prezentare si imagini

Lacul Skadar se află între Muntenegru și Albania, într-o depresiune înconjurată de dealuri calcaroase și munți. Aproximativ două treimi din suprafața sa aparțin Muntenegrului, iar restul se află în Albania, unde este cunoscut sub numele de Lacul Shkodër. Dimensiunea nu rămâne constantă: în perioadele secetoase, luciul de apă poate coborî spre aproximativ 370 de kilometri pătrați, iar după ploi abundente și topirea zăpezilor se poate extinde dincolo de 500 de kilometri pătrați.

Principala sursă de alimentare este râul Morača, care aduce apă din centrul Muntenegrului, împreună cu sedimente provenite din regiunile muntoase. Lacul comunică apoi cu Marea Adriatică prin râul Bojana, numit Buna pe teritoriul Albaniei. În unele puncte, fundul lacului coboară sub nivelul mării, chiar dacă suprafața apei se află deasupra acestuia, motiv pentru care este descris ca o criptodepresiune. Izvoarele subacvatice, cunoscute local sub numele de „ochiuri”, contribuie și ele la alimentarea bazinului.

Partea muntenegreană a lacului a primit statut de parc național în 1983, iar protecția urmărește zonele umede, coloniile de păsări, apele de mică adâncime, pădurile de pe mal și așezările tradiționale. Lacul este inclus și între zonele umede protejate prin Convenția Ramsar. În iunie 2026, UNESCO a desemnat bazinul Lacului Skadar drept prima rezervație a biosferei din Muntenegru, după un proces care a urmărit administrarea comună a resurselor naturale și activităților umane din jurul apei.

Au fost înregistrate 281 de specii de păsări, un număr foarte mare pentru o zonă cu suprafață relativ restrânsă. Pelicanul creț este specia cel mai des asociată cu lacul, iar în stufărișuri și pe insulele joase trăiesc cormorani mici, stârci, egrete, rațe și lișițe. În perioadele de migrație apar alte stoluri, astfel că numărul și locurile în care pot fi observate păsările diferă între primăvară, vară și iarnă.

Virpazar este cel mai folosit punct de intrare în Parcul Național Lacul Skadar. Localitatea se află lângă șoseaua și calea ferată dintre Podgorica și litoral, iar din mica zonă portuară pleacă bărci către canale, întinderi cu nuferi, fortăreața Grmožur și alte sectoare ale lacului. Durata curselor diferă mult: unele plimbări se limitează la aproximativ o oră, în timp ce traseele mai lungi ajung în zone mai îndepărtate, unde malurile sunt mai puțin construite.

Rijeka Crnojevića se află în partea nord-vestică a bazinului și este cunoscută pentru podul de piatră, casele de pe mal și drumul care urmărește coturile râului. Apa ajunge de aici în lac printr-un culoar cu stuf, vegetație plutitoare și golfuri înguste. Punctul de belvedere Pavlova Strana se află pe drumul de deasupra râului, însă șoseaua este îngustă, are multe curbe și puține locuri în care mașina poate fi oprită în siguranță.

Vranjina se găsește aproape de drumul principal și de podul care traversează lacul, în timp ce Karuč ocupă un golf mai retras, cu vechi case de pescari și pontoane. Alte sate, mănăstiri și fortificații sunt răspândite pe insule ori pe malurile stâncoase, iar accesul la unele dintre ele se face mai simplu pe apă. Nivelul lacului poate acoperi debarcadere, poteci și terenuri joase în sezonul umed, motiv pentru care traseele cu barca nu urmează întotdeauna aceeași rută.

Înotul este posibil în anumite sectoare, dar apa nu are aceeași adâncime și limpezime peste tot. În apropierea stufului pot exista plante acvatice, nămol și plase de pescuit, iar bărcile circulă frecvent pe canalele folosite pentru excursii. Pentru caiac sau înot sunt mai potrivite zonele indicate local, departe de culoarele de navigație și de gurile râurilor.

Sursa informatiei prezentate