Liniile de fortificație Cottonera, Malta

Liniile de fortificație Cottonera - prezentare si imagini

Liniile de fortificație Cottonera se întind în jurul orașelor Birgu, Senglea și Cospicua, pe partea sudică a Grand Harbour, și formează centura exterioară a unui sistem defensiv mai vechi. Zidurile nu înconjoară doar un singur oraș, așa cum se întâmplă în cazul multor cetăți, ci protejau o zonă largă în care se aflau localități, instalații militare, șantiere navale, depozite și terenuri care puteau fi folosite de populație în timpul unui asediu.

Construcția a început în 1670, la scurt timp după ce otomanii au cucerit Candia, actualul Heraklion, încheind lunga lor campanie din Creta. Evenimentul a crescut temerile că Malta ar putea deveni următoarea țintă, iar Ordinul Sfântului Ioan a decis că vechile linii Santa Margherita nu ofereau suficient spațiu pentru apărarea întregii zone. Marele maestru Nicolas Cotoner a aprobat noul proiect, iar fortificațiile au primit numele său.

Planurile au fost pregătite de Antonio Maurizio Valperga, un inginer militar italian care a lucrat și la alte sisteme defensive din jurul Grand Harbour. El a propus o linie amplă, alcătuită din bastioane legate prin ziduri drepte, cu porți controlate, șanțuri și lucrări exterioare care trebuiau să încetinească un atac venit dinspre uscat. Proiectul includea și o așezare fortificată numită Civitas Cotonera, gândită să ofere adăpost pentru zeci de mii de oameni, împreună cu animalele și bunurile lor.

Lucrările au avansat în primii ani, iar cea mai mare parte a zidului principal a prins formă, însă costurile au crescut repede. Ordinul avea resurse limitate, iar epidemia de ciumă din anii 1670 a pus o presiune suplimentară asupra finanțelor și asupra forței de muncă. După moartea lui Nicolas Cotoner, în 1680, proiectul a pierdut sprijinul necesar, iar construcția s-a oprit înainte ca toate elementele planificate să fie realizate.

Unele bastioane și curtine erau deja ridicate, dar șanțurile nu fuseseră terminate în toate sectoarele, iar lucrările exterioare, drumurile acoperite și anumite poziții defensive au rămas doar pe planuri. Activitatea a fost reluată în secolul al XVIII-lea, când au apărut depozite de pulbere, noi amenajări pentru artilerie și Fort San Salvatore. Sistemul a fost considerat funcțional în anii 1760, deși proiectul inițial al lui Valperga nu a fost finalizat în întregime.

Cottonera Lines cuprindeau mai multe bastioane mari, demi-bastioane și curtine, iar accesul se făcea prin porți construite în punctele unde drumurile importante traversau zidurile. Notre Dame Gate, ridicată în 1675, este cea mai cunoscută dintre acestea și păstrează încă încăperi pentru garnizoană, spații de observație și decorația cu bustul marelui maestru Cotoner. Alte intrări și pasaje au fost modificate, lărgite sau eliminate atunci când traficul și activitatea industrială au crescut.

În perioada ocupației franceze, între 1798 și 1800, fortificațiile au fost controlate de trupele franceze, în timp ce insurgenții maltezi au ridicat poziții în exteriorul lor. Britanicii au preluat ulterior Malta și au folosit sistemul defensiv fără să îl reconstruiască în totalitate. În secolul al XIX-lea au adăugat St Clement’s Retrenchment și Fort Verdala, iar unele bastioane au primit depozite, cazărmi sau poziții noi pentru tunuri.

Dezvoltarea șantierului naval a dus la pierderea unor sectoare importante. Porțiuni din St Paul’s Curtain și Valperga Bastion au fost demolate pentru extinderea instalațiilor portuare, iar noi drumuri și tuneluri au străpuns zidurile în mai multe locuri. Aceste intervenții explică de ce Cottonera Lines nu mai pot fi urmărite astăzi ca un circuit complet și neîntrerupt.

O vizită presupune, de obicei, alegerea câtorva sectoare accesibile și legarea lor prin străzile orașelor din jur. Notre Dame Gate oferă cel mai clar exemplu de intrare fortificată, în timp ce zidurile din apropierea bastioanelor Saint Clement și Saint James permit observarea dimensiunii ansamblului. Unele zone pot fi văzute de pe drumurile publice, altele se află lângă proprietăți militare, spații industriale sau terenuri fără trasee amenajate.

Cottonera Lines ajută la înțelegerea modului în care Ordinul Sfântului Ioan a încercat să protejeze nu doar forturile și orașele apropiate de apă, ci întreaga zonă din spatele lor. Zidurile păstrate au dimensiuni mari, însă distanța dintre ele și port arată adevărata amploare a proiectului, care trebuia să transforme o mare parte din sudul Grand Harbour într-un spațiu fortificat.

Sursa informatiei prezentate