Parcul Național Biogradska Gora, Muntenegru

Parcul Național Biogradska Gora - prezentare si imagini

Parcul Național Biogradska Gora ocupă partea centrală a masivului Bjelasica, între localitățile Kolašin, Mojkovac și Berane. Conform revizuirii menționate în documentația UNESCO, suprafața actuală a parcului este de aproximativ 5.962 de hectare, dintre care aproape 2.856 de hectare aparțin rezervației forestiere aflate în jurul bazinului râului Biograd. Relieful este mai rotunjit decât în masivele calcaroase Durmitor sau Prokletije, deoarece Bjelasica are culmi largi, pajiști întinse, văi împădurite și lacuri formate în vechi depresiuni glaciare.

Pădurea a intrat sub protecție în 1878, după ce regiunea a fost integrată în Muntenegru, iar principele Nikola Petrović a limitat tăierile și alte forme de exploatare. Zona a fost folosită o vreme ca domeniu regal, apoi a primit statut de parc național în 1952. Această continuitate a permis păstrarea unui nucleu forestier în care arborii bătrâni, trunchiurile căzute și exemplarele tinere coexistă fără ca lemnul mort să fie îndepărtat sistematic, așa cum se întâmplă într-o pădure administrată pentru producție.

În rezervație cresc fag, brad, molid, paltin, frasin și alte specii adaptate climei montane, iar unii arbori ajung la vârste de câteva sute de ani și la înălțimi de peste 40 de metri. Pădurea nu este însă uniformă: în apropierea apelor apar arin și frasin, pe versanți domină fagul, iar la altitudini mai mari se găsesc molid și brad. Trunchiurile aflate în diferite stadii de descompunere susțin insecte, ciuperci, mușchi și puieți, motiv pentru care aspectul interiorului diferă de cel al unei păduri curățate periodic.

Lacul Biograd se află la aproximativ 1.094 de metri altitudine și este punctul în care ajung cei mai mulți vizitatori. Drumul de acces coboară din șoseaua dintre Kolašin și Mojkovac, trece pe lângă poarta parcului și continuă până la parcare, în apropierea centrului pentru vizitatori. Pe mal se găsesc un camping, cabane, un restaurant și pontoane de unde pot fi închiriate sezonier bărci sau caiace. Înotul este posibil în anumite perioade, însă apa rămâne rece, iar fundul lacului poate fi acoperit cu vegetație și mâl în zonele puțin adânci.

Poteca circulară din jurul lacului are aproximativ 3,4 kilometri și trece prin pădure, peste mici podețe și prin sectoare umede unde au fost instalate pasarele din lemn. În condiții bune, circuitul poate fi parcurs în aproximativ o oră, dar opririle și terenul ud pot prelungi timpul. Traseul nu are urcări mari, deși rădăcinile, noroiul și frunzele ude cer încălțăminte cu talpă stabilă, mai ales primăvara și toamna.

Din zona lacului pornesc rute către Bendovac, katunurile de pe Bjelasica și lacurile aflate mai sus, printre care Pešića, Ursulovačko, Šiško și Malo Šiško. Traseele către Zekova Glava, aflată la 2.117 metri, și Crna Glava, la 2.139 de metri, ocupă o mare parte din zi și presupun diferențe de nivel considerabile. Pe platourile înalte există așezări pastorale sezoniere, numite katunuri, unde unele familii continuă să urce vara cu animalele și primesc turiști pentru masă sau cazare simplă.

Accesul rutier către Lacul Biograd este folosit în principal din primăvară până toamna, deoarece zăpada, gheața și căderile de arbori pot închide drumul în sezonul rece. Administrația parcurilor poate restricționa și traseele montane aflate la altitudine atunci când condițiile nu permit deplasarea în siguranță. Pentru o oprire la lac sunt suficiente câteva ore, însă traseele către platouri, lacurile superioare sau vârfurile Bjelasicăi cer o zi întreagă și o verificare prealabilă a vremii.

Sursa informatiei prezentate