Muntenegru, Muntenegru
Obiective turistice in categoria: Manastiri
A procesat timp de 14s
Nume obiectiv (RO): Palatul Regelui Nikola din Cetinje
Numele în engleză: King Nikola’s Palace in Cetinje
Zona în care se află: Cetinje, Muntenegru
Tipul obiectivului: Clădiri istorice
Descriere scurtă în română
Palatul Regelui Nikola se află în centrul istoric al orașului Cetinje, în Piața Palatului, aproape de Mănăstirea Cetinje și de Biljarda. Construcția a început în 1863 și s-a încheiat în jurul anului 1867, iar clădirea fusese gândită inițial pentru Darinka, văduva principelui Danilo, și pentru fiica lor, Olga. După plecarea Darinkăi din Muntenegru, familia lui Nikola I Petrović-Njegoš s-a mutat aici din vechea reședință Biljarda, iar casa a devenit treptat palatul principal al conducătorului muntenegrean. Interiorul a fost modificat și extins pe măsură ce familia a crescut, iar lucrările făcute în jurul anului 1910 au pregătit clădirea pentru proclamarea Regatului Muntenegrului. Din 1926, palatul găzduiește Muzeul Regelui Nikola, unde sunt expuse mobilier, portrete, arme, decorații, documente, costume, obiecte personale și daruri diplomatice. Camerele păstrează în mare parte ordinea unei reședințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Short description in English
King Nikola’s Palace stands in the historic centre of Cetinje, on Palace Square, close to Cetinje Monastery and the Biljarda residence. Construction began in 1863 and was completed around 1867, with the building originally intended for Darinka, the widow of Prince Danilo, and their daughter Olga. After Darinka left Montenegro, Nikola I Petrović-Njegoš and his family moved here from Biljarda, and the house gradually became the ruler’s main residence. Its rooms were altered and enlarged as the royal household grew, while work carried out around 1910 prepared the palace for the proclamation of the Kingdom of Montenegro. Since 1926, the building has housed the Museum of King Nikola, whose collections include furniture, portraits, weapons, decorations, documents, clothing, personal belongings and diplomatic gifts. Many rooms retain the arrangement of a late nineteenth-century royal home, allowing visitors to see both the official reception spaces and the more private areas used by the Petrović-Njegoš family.
Descriere mare în română
Palatul Regelui Nikola se află în Piața Palatului din Cetinje, într-o zonă în care mai multe clădiri sunt legate de perioada în care orașul a fost capitala Muntenegrului. Mănăstirea Cetinje, Biljarda, Biserica de la Ćipur și fostele sedii diplomatice se găsesc la distanțe mici, astfel că palatul poate fi vizitat în timpul unei plimbări prin centrul istoric, fără să fie nevoie de transport între obiective. Astăzi, clădirea aparține Muzeului Național al Muntenegrului și funcționează sub numele de Muzeul Regelui Nikola.
Lucrările au început în 1863 și au fost încheiate aproximativ patru ani mai târziu. Casa nu fusese proiectată inițial pentru Nikola I, ci pentru prințesa Darinka, văduva principelui Danilo, și pentru fiica lor, Olga, însă după ce Darinka a părăsit Muntenegrul, familia domnitoare s-a mutat aici din Biljarda. Clădirea era modestă în comparație cu marile palate europene ale epocii, însă corespundea dimensiunilor și posibilităților statului muntenegrean din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Nikola I Petrović-Njegoš a condus Muntenegrul din 1860 până în 1918, mai întâi ca principe, iar din 1910 ca rege. În această casă au locuit soția sa, Milena, și o mare parte dintre cei doisprezece copii ai familiei, astfel că interiorul a fost modificat de mai multe ori pentru a cuprinde dormitoare, saloane, birouri, camere pentru invitați și spații destinate recepțiilor oficiale. Fațada actuală, cu pereți roșii, ancadramente albe și un balcon central susținut de coloane, provine în mare parte din intervențiile făcute înaintea jubileului din 1910.
Palatul avea un rol dublu, deoarece servea atât drept locuință a familiei, cât și drept sediu pentru întâlniri politice, audiențe și primirea delegațiilor străine. În saloane intrau diplomați, militari și reprezentanți ai curților europene, iar legăturile matrimoniale ale fiicelor lui Nikola I au adus familia Petrović-Njegoš în relații apropiate cu mai multe dinastii. Încăperile nu au dimensiuni foarte mari, iar această scară domestică se observă și astăzi în camerele de la etaj, unde mobilierul și obiectele personale ocupă spații mai apropiate de o casă de familie decât de un palat ceremonial.
După plecarea familiei regale din Muntenegru în 1916 și dispariția regatului independent în 1918, clădirea a primit o altă întrebuințare. Muzeul Regelui Nikola a fost înființat în 1926, pornind de la obiectele rămase din inventarul dinastic, la care s-au adăugat colecții istorice, militare și documentare. Expoziția urmărește în special perioada cuprinsă între formarea statului muntenegrean modern și sfârșitul domniei lui Nikola I.
La parter se găsesc încăperi folosite odinioară pentru primirea vizitatorilor și pentru activități oficiale, în timp ce etajul include camere cu caracter mai personal. Sunt expuse mese, scaune, dulapuri, oglinzi, candelabre, covoare, servicii de masă, uniforme și costume purtate de membrii familiei. Portretele îi prezintă pe Nikola I, regina Milena, copiii lor și rudele din alte case regale, iar documentele, fotografiile și scrisorile completează informațiile despre viața politică și familială de la curte.
Colecțiile mai cuprind arme, medalii, ordine, steaguri și daruri primite în timpul vizitelor oficiale sau trimise de conducători străini. Unele obiecte provin direct din inventarul palatului, în timp ce altele au fost adăugate ulterior pentru a completa prezentarea perioadei. Muzeul păstrează și jurnalele prințesei Ksenija Petrović-Njegoš, redactate între 1905 și 1928 și incluse în colecție după ce au fost oferite Muntenegrului.
Vizitarea se face pe un traseu stabilit prin mai multe camere, iar fotografierea poate fi limitată în anumite spații. Potrivit programului publicat de Muzeul Național, instituția funcționează zilnic între 15 aprilie și 15 noiembrie, de la 9:00 la 20:00, iar în restul anului este deschisă de luni până vineri, între 9:00 și 15:00. Biletul pentru adulți costă 8 euro, iar elevii și studenții plătesc 4 euro, însă programul și tarifele trebuie verificate înaintea vizitei, deoarece pot fi schimbate de administrația muzeului.
Long description in English
King Nikola’s Palace stands on Palace Square in the historic centre of Cetinje, among several buildings connected with the period when the town served as Montenegro’s capital. Cetinje Monastery, Biljarda, the Court Church at Ćipur and a number of former diplomatic buildings are all within a short walk, allowing the palace to be included in a compact route through the old royal quarter. The building now belongs to the National Museum of Montenegro and operates as the Museum of King Nikola.
Construction began in 1863 and was completed around 1867. The house was not originally planned for Nikola I, but for Princess Darinka, widow of Prince Danilo, and their daughter Olga; after Darinka left Montenegro, however, the ruling family moved here from Biljarda. Compared with the great European royal residences of the same period, the building was relatively modest, yet its size suited the financial resources and political position of nineteenth-century Montenegro.
Nikola I Petrović-Njegoš ruled Montenegro from 1860 until 1918, first as prince and, after 1910, as king. He shared the residence with his wife, Milena, and many of their twelve children, which required repeated changes to the interior as the household expanded. Bedrooms, drawing rooms, offices, guest rooms and formal reception areas occupied the two floors, while alterations made before the 1910 jubilee produced much of the present façade, including its red walls, white trim and central columned balcony.
The palace served as both a family home and a setting for official business. Foreign diplomats, military officers and representatives of European courts were received in its salons, while the marriages of several of Nikola’s daughters created close ties with other ruling dynasties. The rooms are not unusually large, and their scale remains closer to that of a substantial family residence than to a monumental ceremonial palace, particularly in the private quarters on the upper floor.
After the royal family left Montenegro in 1916 and the independent kingdom ceased to exist in 1918, the building received a new function. The Museum of King Nikola was founded there in 1926, using surviving objects from the dynastic household together with historical, military and documentary collections. Its permanent display deals mainly with the development of the modern Montenegrin state and the reign of Nikola I.
The ground floor contains rooms once used for visitors, ceremonies and official meetings, while the upper floor includes more personal spaces connected with members of the family. Furniture, mirrors, chandeliers, carpets, tableware, clothing and household objects remain on display, with many rooms arranged to resemble their use during the late nineteenth and early twentieth centuries. Portraits show Nikola I, Queen Milena, their children and relatives from other European courts, while photographs, letters and documents record both political events and daily life within the household.
The collections also include weapons, uniforms, flags, medals, decorations and diplomatic gifts. Some pieces belonged directly to the royal family, whereas others entered the museum later to strengthen the historical account of the period. The museum also holds the diaries of Princess Ksenija Petrović-Njegoš, written between 1905 and 1928 and transferred to the collection after being donated to Montenegro.
Visitors follow a fixed route through the palace rooms, and photography may be restricted in parts of the exhibition. According to the schedule published by the National Museum, the museum opens daily from 15 April to 15 November between 9:00 and 20:00, while from 16 November to 14 April it operates from Monday to Friday between 9:00 and 15:00. Adult admission is listed at €8, with a reduced €4 ticket for pupils and students, although current hours and prices should be checked before arrival because the museum administration may revise them.
Podul Mileniului din Podgorica
A procesat timp de 16s
Nume obiectiv (RO): Podul Mileniului din Podgorica
Numele în engleză: Millennium Bridge in Podgorica
Zona în care se află: Podgorica, Muntenegru
Tipul obiectivului: Poduri
Descriere scurtă în română
Podul Mileniului traversează râul Morača în partea centrală a orașului Podgorica și leagă Bulevardul Ivan Crnojević de Strada 13 Iulie, una dintre arterele care duc spre cartierele mai noi din nordul capitalei. Inaugurat la 13 iulie 2005, de Ziua Statalității Muntenegrului, podul are o structură hobanată, susținută de un pilon alb cu înălțimea de 57 de metri și de cabluri dispuse asimetric. Proiectul a fost realizat de inginerii Mladen Ulićević și Marjan Pipenbaher, iar lucrările au fost executate de compania slovenă Primorje. Tablierul include benzi pentru circulația rutieră și trotuare pe ambele laturi, astfel că podul poate fi traversat și pe jos. În apropiere se află Podul Moscova, rezervat pietonilor, precum și alei care coboară spre malurile râului. Podul Mileniului este luminat seara, când pilonul și cablurile pot fi observate mai ușor din zonele aflate de-a lungul Moračei.
Short description in English
The Millennium Bridge crosses the Morača River in central Podgorica, linking Ivan Crnojević Boulevard with 13 July Street and the newer districts on the northern side of the capital. It opened on 13 July 2005, Montenegro’s Statehood Day, and uses a cable-stayed structure supported by a white pylon rising 57 metres above the deck. Engineers Mladen Ulićević and Marjan Pipenbaher designed the bridge, while the Slovenian company Primorje carried out the construction work. The deck carries road traffic and has pedestrian pavements on both sides, allowing people to cross the river without using a vehicle. The pedestrian-only Moscow Bridge stands nearby, and riverside paths provide other positions from which the pylon, cables and underside of the structure can be seen. At night, lighting outlines the bridge against the darker banks of the Morača, while reflections may appear on the water when the river level and weather conditions are suitable.
Descriere mare în română
Podul Mileniului se află în zona centrală a orașului Podgorica și traversează râul Morača între Bulevardul Ivan Crnojević și Strada 13 Iulie. Construcția face legătura dintre centrul capitalei și cartierele dezvoltate pe malul vestic și nordic, unde se găsesc blocuri de locuințe, instituții, spații comerciale și clădiri de birouri. Înaintea deschiderii sale, o mare parte din traficul local folosea podurile mai vechi aflate în aval, iar noua traversare a redus presiunea asupra acestora.
Podul a fost inaugurat la 13 iulie 2005, dată la care Muntenegru sărbătorește Ziua Statalității. Lucrările au făcut parte dintr-un program de modernizare a infrastructurii capitalei, într-o perioadă în care orașul se extindea pe ambele maluri ale Moračei. Proiectarea a fost realizată de Mladen Ulićević, profesor la Facultatea de Construcții din Podgorica, împreună cu inginerul sloven Marjan Pipenbaher și compania Ponting, iar construcția a fost executată de firma Primorje din Slovenia.
Sursele publice nu folosesc întotdeauna aceleași valori pentru lungimea podului. Unele indică 173 de metri, în timp ce documentația tehnică publicată de proiectant menționează o lungime totală de 181 de metri și o deschidere principală de 150 de metri; diferența rezultă probabil din metoda prin care sunt măsurate capetele construcției și sectoarele de racordare. Lățimea totală este de aproximativ 25,4 metri, iar pilonul ajunge la 57 de metri.
Structura este de tip hobanat, ceea ce înseamnă că tablierul este susținut prin cabluri ancorate direct într-un pilon înalt. Pilonul Podului Mileniului este ușor înclinat și amplasat asimetric față de albia râului, iar cablurile sunt dispuse în evantai. Douăsprezece cabluri susțin partea principală a tablierului, în timp ce alte douăzeci și patru sunt legate de sistemele de ancorare și de contragreutățile amplasate pe mal. Această distribuție echilibrează forțele care acționează asupra structurii și permite traversarea râului fără un șir de pile în albie.
Tablierul a fost realizat din beton precomprimat și are un profil de tip cheson. În timpul construcției s-a folosit metoda lansării incrementale, prin care segmentele tablierului au fost executate pe uscat și împinse treptat spre poziția finală. Fundațiile pilonului și ale punctelor de ancorare coboară în teren prin structuri masive din beton, necesare din cauza greutății podului și a configurației malurilor Moračei.
Circulația rutieră se desfășoară în ambele sensuri, iar trotuarele amplasate pe margini permit traversarea pietonală. Din cauza traficului, mersul pe Podul Mileniului este folosit mai ales pentru deplasare sau pentru o oprire scurtă, nu pentru o plimbare lungă. O alternativă mai liniștită este Podul Moscova, construit în apropiere și rezervat pietonilor, de unde se poate vedea mai bine profilul lateral al podului, pilonul și sistemul de cabluri.
Malurile râului Morača sunt stâncoase în această parte a orașului, iar nivelul apei variază în funcție de precipitații și de sezon. De pe pod se văd albia, vegetația de pe margini, clădirile centrale și dealurile din jurul capitalei, însă parapetele, traficul și cablurile limitează anumite unghiuri. Pentru fotografii ale întregii structuri sunt mai potrivite Podul Moscova, aleile de pe mal și punctele aflate puțin mai departe de pilon.
Seara, sistemul de iluminat pune în evidență cablurile, pilonul și marginile tablierului, iar podul poate fi observat din mai multe zone apropiate ale centrului. Traversarea nu presupune bilet sau program, deoarece construcția face parte din rețeaua rutieră a orașului și rămâne deschisă permanent. Parcarea se găsește pe străzile și în parcările publice din apropiere, însă oprirea unui vehicul pe pod nu este permisă.
Long description in English
The Millennium Bridge stands in central Podgorica and crosses the Morača River between Ivan Crnojević Boulevard and 13 July Street. It connects the city centre with residential and commercial districts that developed on the western and northern sides of the river, where apartment buildings, offices and public institutions occupy much of the surrounding area. Before this crossing opened, a larger share of local traffic used older bridges farther downstream, so the new route helped distribute vehicles across another part of the city.
The bridge opened on 13 July 2005, the date on which Montenegro marks Statehood Day. Its construction formed part of a wider period of infrastructure development in Podgorica, as the capital expanded across both banks of the Morača. Mladen Ulićević, a professor of civil engineering in Podgorica, worked on the design with Slovenian structural engineer Marjan Pipenbaher and the Ponting engineering company, while Primorje of Slovenia completed the construction.
Published sources give slightly different figures for the total length. Some list 173 metres, whereas technical information from the engineering company records an overall length of 181 metres and a maximum span of 150 metres; the variation probably comes from whether approach sections and end structures are included in the measurement. The bridge has a total width of about 25.4 metres, while the pylon rises 57 metres.
Its cable-stayed design uses steel cables running directly between the deck and a single tall pylon. The white pylon leans slightly and stands asymmetrically beside the main river span, while the cables spread from it in a fan-shaped arrangement. Twelve cables support the main deck, and another twenty-four connect the pylon with anchoring structures and counterweights on the bank. This system balances the forces acting on the bridge without requiring a line of supporting piers across the river channel.
The deck consists of a prestressed concrete box girder. During construction, engineers used the incremental launching method, in which sections were assembled behind the riverbank and gradually pushed into their final position. Deep foundations and massive concrete blocks support the pylon and anchoring system, whose stability is particularly important because the bridge carries both the vertical weight of the deck and the horizontal pull of the cables.
Road traffic crosses in both directions, while pedestrian pavements run along the outer sides. Walking across is possible at any time, though the sound and movement of vehicles mean that many people use it mainly as a direct route rather than as a place to remain for long. The nearby Moscow Bridge is reserved for pedestrians and provides a quieter position from which the Millennium Bridge can be viewed from the side, including the pylon, cable arrangement and underside of the deck.
The Morača flows through a rocky channel in this part of Podgorica, and its level changes noticeably after rain and during drier periods. From the bridge, pedestrians can see the riverbed, vegetation along the banks, central neighbourhoods and hills surrounding the city, although barriers, cables and traffic restrict some angles. Wider photographs are easier to take from the Moscow Bridge or from riverside paths located away from the main pylon.
Lighting installed along the structure outlines the deck, cables and pylon after dark, when the white surfaces stand out against the riverbanks and surrounding buildings. Depending on the water level and wind, parts of the illuminated bridge may also be reflected in the Morača. The crossing has no ticket or visiting schedule because it remains part of Podgorica’s public road network, while parking must be found on nearby streets or in public car parks rather than on the bridge itself.
Mănăstirea Ostrog
A procesat timp de 19s
Nume obiectiv (RO): Mănăstirea Ostrog
Numele în engleză: Ostrog Monastery
Zona în care se află: Ostroška Greda, între Danilovgrad și Nikšić, Muntenegru
Tipul obiectivului: Biserici
Descriere scurtă în română
Mănăstirea Ostrog este construită pe versantul stâncos Ostroška Greda, deasupra văii Bjelopavlići, între Danilovgrad și Nikšić. Complexul ortodox este împărțit în Mănăstirea de Jos și Mănăstirea de Sus, aflate la o distanță de aproximativ trei kilometri una de alta. Partea superioară, săpată parțial în peretele de calcar, a fost întemeiată în secolul al XVII-lea de episcopul Vasile de Ostrog, ale cărui moaște se păstrează în Biserica Intrării Maicii Domnului în Biserică. Într-o peșteră situată la nivelul superior se află Biserica Sfintei Cruci, decorată cu fresce pictate direct pe stâncă. După incendiul din 1923, clădirile principale au fost reconstruite până în 1926, în timp ce cele două biserici rupestre au rămas în mare parte neatinse. Mănăstirea de Jos cuprinde Biserica Sfintei Treimi, ridicată în 1824, chilii și spații pentru pelerini. Intrarea este gratuită, însă îmbrăcămintea trebuie să acopere umerii și genunchii, iar fotografierea în interior poate fi interzisă
Vezi cazare si hoteluri in apropiere
