Arcul de Triumf - Bucuresti - prezentare si imagini

Arcul de Triumf este un monument situat în partea de nord a Bucureștiului, în sectorul 1, la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922 și renovat în perioada 1935-1936. El comemorează victoria României în primul război mondial.

Împreună cu Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, cu Mausoleul de la Mărășești, cu Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman, Mausoleul din Parcul Carol și cu Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, Arcul de Triumf se numără printre monumentele care comemorează participarea României la primul război mondial de partea Aliaților, la finalul căruia toate teritoriile locuite de români s-au găsit pentru prima dată reunite la un loc.

Arcul de Triumf nu este primul monument de acest gen ridicat în capitala României, el fiind precedat de câteva construcții provizorii cu semnificații asemănătoare, care au marcat, succesiv, victoria României în războiul de independență (1878), jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I (1906) și revenirea familiei regale române din exilul de la Iași (1918).
În 1921-1922, în contextul încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru ridicarea unui impunător Arc de Triumf în zona nordică a capitalei, pe șoseaua Kiseleff. Din cauza timpului scurt însă, doar scheletul construcției a fost turnat în beton armat, minunatele basorieliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – odată încheiate serbările încoronării (octombrie 1922) – o degradare progresivă, cauzată de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungând la începutul anilor 1930 un "monument incomod" pentru imaginea „Micului Paris” interbelic.

De-abia în 1932, în urma unui articol al lui Mihai Mora intitulat sugestiv "O datorie imperioasă", situația deplorabilă a Arcului de Triumf revine în atenția opiniei publice, decizându-se nu demolarea monumentului construit în 1922, așa cum ceruseră unele personalități, ci înlocuirea basoreliefurilor din ipsos de pe acesta cu unele definitive, din piatră sau marmură de Rușchița. De data aceasta, autorul, același Petre Antonescu, a dat edificiului o notă mult mai sobră în ceea ce privește finisajul exterior, cerând artiștilor pe care i-a cooptat la lucrări să se încadreze în această nouă manieră de lucru. Printre artiștii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și Costin Petrescu, toți nume cunoscute în perioada interbelică.

Populația, și cu precădere numeroasele asociații și societăți ale foștilor combatanți din primul război mondial, a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, răspunzând cu promptitudine subscripțiilor lansate în cursul anului 1935 de Ministerul Apărării Naționale. Odată adunate sumele necesare, anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, pentru ca la 1 decembrie în același an, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, să aibă loc ceremonia inaugurării. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prințului moștenitor Mihai, a membrilor guvernului României și a numeroși invitați de onoare din țară și din străinătate.

Astăzi, Arcul de Triumf reprezintă unul din simbolurile binecunoscute ale capitalei României.

Sursa informatiei prezentate